Târgului de carte pentru copii şi adolescenţi
Începând de joi, 16 iunie şi până duminică se va desfăşura la Bistriţa prima ediţie a Târgului de carte pentru copii şi adolescenţi, organizat de Biblioteca Judeţeană Geoge Coşbuc. Sunt aşteptate cu standuri de carte pentru aceste vârste peste 20 de edituri din toată ţara.
Nu este doar un târg de carte, pur şi simplu, ci este o manifestare culturală amplă, care cuprinde lansări de carte, minispectacole, lecturi publice, dezbateri, proiecţii de filme, întâlniri cu scriitori, recitaluri de muzică şi poezie, expoziţii, avem şi o seară de teatru şi, foarte, foarte multe ateliere creative, în care sunt angrenaţi foarte mulţi copii. (Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene „Geoge Coşbuc”)